Menţionând funcţia de avanpost al Transilvaniei, călătorul turc plasează cetatea la o lovitură de tun de malul Crişului, la câmpie, având forma unui pentagon, “clădire solidă şi pompoasă”. Şanţul cetăţii avea o lăţime de 120 de picioare şi “afunzime” ca o mare, fiind umplut cu apă de Criş.

Circumferinţa cetăţii avea 2 500 de paşi. Existau cinci bastioane prevăzute cu tunuri, care erau acoperite cu “pături” de culoare roşie. Nu se putea comunica între bastioane ca în cazul altor cetăţi. Fiecare bastion avea o poartă proprie, căpitan şi santinele. Având forma unui triunghi, bastioanele aveau cupole din piatră, folosite ca puncte de observare.

Zidul cetăţii avea 40 de “rifi” înălţime (circa 10 metri) şi 10 lăţime (circa 2,50 metri), fiind construit din piatră solidă, pe care s-a “aruncat” un val de pământ în forma unui dâmb. Începând de la bastionul de est, de jur împrejur, zidul cetăţii era încins cu un brâu din piatră cioplită. La poartă se afla un orologiu.

În cetate erau 10 prăvălii, 150 de case mai mici din piatră, o cameră pentru soldaţi, trei mori şi o temniţă “afundată ca un iad”. Palatul princiar măsura 1 500 de paşi în perimetru având cinci turnuri dintre care două lucrate din “ceramică roşie\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\". Trei turnuri slujeau drept magazii pentru muniţie, aici locuind aga ienicerilor. Palatul avea patru porţi din care numai una era folosită. Biserica din interior a fost transformată în geamie. Sub administraţia turcească, atât cetatea cât şi oraşul au fost reconstruite. Un amănunt interesant este faptul că turcii au rebotezat bastioanele cetăţii: Tzinghine Tabiesi (bastionul Ţiganilor = actualul bastion Ciunt), Koperdan Tabiesi (bastionul Auriu), Juram Tabiesi (bastionul Crăişor), Kukuk Tabiesi (bastionul Bethlen) şi Aga Tabiesi (bastionul Roşu).

SCURT ISTORIC:
Secolul XI: Regele Ladislau I(1077-1095) a zidit o mănăstire fortificată cu hramul Sfintei Fecioare Maria.Ulterior, întemeiază în cetate episcopia romano-catolică de Oradea.

27 iunie 1192: Papa Celestinus III a emis un act prin care are loc sanctificarea regelui Ladislau I, fondatorul cetăţii orădene, transformată, prin acest eveniment, într-un loc de pelerinaj al cărui prestigiu va spori constant.

Secolele XI-XIII: Cetatea era o fortificaţie(castrum), cu val de pământ şi palisadă, ziduri de piatră pe anumite porţiuni şi turnuri din lemn la poartă şi la colţurile incintei.

Anul 1241:- Magistrul Ruggero di Puglia descrie în poemul Carmen miserabile cucerirea şi incendierea Cetăţii Oradea în timpul invaziei tătaro-mongole.

Februarie 1245:- În urma Conciliului de la Lyon, unde s-au pus bazele unei politici coerente a statelor catolice în faţa ameninţării tătare, graţie facilităţilor acordate, debutează şi la Oradea un amplu proces de reconstrucţie.

Circa 1290:- Roland, fiul lui Toma, din familia de voievozi ai Transilvaniei Borşa, datorită conflictelor familiei sale cu puterea regală, căreia episcopii orădeni i-au rămas fideli, atacă şi provoacă mari distrugeri cetăţii aflată în plin proces de reconstrucţie.

Secolul XIV : Se ridică noua cetate medievală de formă heptagonală; incinta era flancată neregulat cu turnuri şi înzestrată cu creneluri; poarta protejată de două turnuri masive; spre sud a fost construit un palat episcopal de factură gotică, al cărui zid exterior era şi zid de incintă, pe latura sa de sud-vest existând a doua intrare în cetate.

1342-1370 : A fost ridicată o catedrală de dimensiuni impresionante, în stil gotic, cu trei nave şi altarul octogonal, o faţadă cu două turnuri şi contraforţi masivi; în interior s-au realizat ample lucrări de decorare şi s-au ridicat numeroase altare.

1360-1370: Fraţii Martin şi Gheorghe din Cluj realizează în Cetatea Oradea statuile celor trei regi maghiari canonizaţi: Ştefan I, Ladislau I şi Emeric.

20 mai 1390:- Aceeaşi artişti sculptori au dezvelit statuia ecvestră a regelui Ladislau I, în mărime naturală şi aurită pe toată suprafaţa, realizată la comanda regelui Sigismund de Luxembourg(1387-1437).

25 august 1401:- Papa Bonifaciu al IX-lea a acordat un privilegiu catedralei din cetate, ridicând-o la rangul bisericilor San Marco din Veneţia şi Santa Maria Portiuncula din Assisi.Astfel, catedrala devine loc de pelerinaj catolic pe plan european.

1427:- episcopia din cetatea orădeană dispunea de un corp de oaste propriu(banderie), care număra 500 de călăreţi şi tot atâţia pedestraşi, recrutată mai ales din rândul voievozilor români din Bihor.În fruntea sa au căzut în luptă episcopii Giovanni de Dominis da Arbe, în cruciada de la Varna(1444) şi Perenyi Ferenc, în bătălia de la Mohacs(1526).

31 martie 1412:- De Paşti, poposeşte pentru două săptămâni în cetate, regele Vladislav Jagello al Poloniei, însoţit de regele Sigismund de Luxemburg, în apropierea dintre cei doi având un merit semnificativ şi Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti.

Secolele XII-XV:- În catedrala din cetate sau în cimitirul ei, au fost înmormântate 7 capete încoronate: Ladislau I, Andrei al II-lea, Ştefan al II-lea, Ladislau al IV-lea Cumanul, regina Beatrix, regina Maria şi regele-împărat Sigismund de Luxemburg.În 1367, a fost înmormântată şi Elisabeta, soţia ducelui Ladislau de Opulia, palatinul Ungariei, fiica lui Nicolae Alexandru Basarab.

Secolele XIV-XV:- Episcopii orădeni au îndeplinit misiuni diplomatice pentru regii Ungariei pe la diverse curţi europene, astfel: Andrei Bathori(1329-1245) pentru regele Carol Robert de Anjou în Italia la curtea regelui Neapolelui(1333); Demetrius(1345-1372) pentru regele Ludovic cel Mare la curtea domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab şi în Italia la curtea regelui Neapolelui; Ioan Filipecz Pruis pentru regele Matei Corvin în Italia, la Neapole(1476), Urbino şi Roma(1482), Milano(1487).

Secolul XV :- “Vârsta de aur” a cetăţii, important centru al umanismului şi Renaşterii în spaţiul central-estic european.Cei mai reprezentativi pentru această perioadă au fost episcopii Andrea Scolari, supranumit Florentinul(1409-1426), Ioan Vitez de Zredna(1444-1465) şi Sigismund Thurzo(1506-1512).

Secolul XV:- Vestitul fizician al universităţii vieneze, Georg Peuerbach(1423-1461) a înălţat la Oradea un observator astronomic şi, punând aici meridianul zero, a calculat eclipsele solare şi lunare, în opera sa “Tabulas Varadienses”.

1439-1440:- Canonicul lector Vepi Peter reorganizează şcoala capitulară de la Oradea şi crează o fundaţie în favoarea învăţăceilor de aici.

7 februarie 1474:- Paşa de Semendria, Ali Oglu Malcovici, a organizat un atac fulger pe timp de iarnă împotriva Cetăţii Oradea, pe care o prădează năvălind pe furiş.

1502-1510:- La Şcoala capitulară din Oradea a învăţat şi tânărul Nicolae Olahus (1493-1568), vestitul umanist român, os domnesc din stirpea voievozilor Ţării Româneşti.

Anul 1514:- Oştile răsculaţilor lui Gheorghe Doja atacă dar nu au reuşit să ocupe cetatea, datorită intervenţiei căpitanului cetăţii Făgăraşului, Tomori Pal, venit în sprijinul asediaţilor.În urma executării lui Gheorghe Doja la Timişoara, de poarta Cetăţii Oradea va fi spânzurată una din cele 4 părţi în care a fost ciopârţit trupul său.

Anii 1526-1538:- După căderea regatului feudal maghiar şi împărţirea sa între turci şi habsburgi, Cetatea Oradea va fi disputată între Ferdinand de Habsburg, autoîncoronat rege al Ungariei, şi regele de drept Ioan Zapolya.

24 februarie 1538:- Se va încheia în cetate, Pacea de la Oradea, primul tratat internaţional care consfinţea separarea totală a Transilvaniei de Ungaria.

10 aprilie 1557:- Cetatea Oradea este recucerită de la habsburgi de oastea Principatului Transilvaniei, condusă de Varkocs Tamas. S-au constituit Marea Căpitănie de Oradea - cu misiunea de a apăra hotarul de vest al Principatului Transilvaniei -, precum şi Domeniul Cetăţii Oradea.Datorită triumfului Reformei şi în Transilvania, vor fi desfiinţate Capitlul şi Episcopia, care va pleca în exil în Ungaria(1557-1692).

22 iunie 1565:- Marea răzmeriţă unitariană avea să încununeze această desfiinţare prin distrugerea catedralei şi devastarea mormântului regelui Ladislau I.
1569-1598 şi 1618-1648:- Schimbările politico-militare din centrul Europei au impus construirea unei noi fortificaţii, care să facă faţă cerinţelor vremii.Principii transilvăneni au angajat arhitecţi militari italieni, care au realizat noua cetate pentagonală, cu bastioane pe colţuri şi şanţ de apărare cu apă, de factură renascentistă târzie, în două etape: zidul de incintă al fortificaţiei, respectiv castelul cetăţii.

1595:- Ştefan Bocskai, căpitanul Cetăţii Oradea, participă la campania din Ţara Românească împotriva turcilor, cu un detaşament de 800 de călăreţi şi 1200 de pedestraşi, luând parte la eliberarea Târgoviştei şi Bucureştiului şi la zdrobirea turcilor la Giurgiu.

1598(25 septembrie – 3 noiembrie):- În timpul asediului otoman Mihai Viteazul trimite în sprijinul Cetăţii Oradea un detaşament de 1500 călăreţi condus de Aga Lecca.Căpitanul cetăţii a cerut sprijin militar şi habsburgilor, care trimit un detaşament de circa 2000 pedestraşi şi 500 călăreţi sub comanda generalului Melchior von Rodern.

11 decembrie 1600: În drumul său spre Viena, Mihai Viteazul ajunge la Oradea, unde discută cu căpitanul cetăţii Nyari Pal planuri de acţiuni antiotomane.Atunci a rămas în cetate şi tunul de 5 funţi numit “Micul Şoim”, care, în inventarul armamentului cetăţii din anul 1632, figura cu precizarea ”tunul lui Mihai vodă”.

23 iunie 1606: Prin pacea încheiată la Viena, Curtea imperială îl recunoştea pe Ştefan Bocskai ca principe al Transilvaniei şi îi ceda Cetatea Oradea.

Anii 1657-1658: În urma eşecului campaniei prin care principele Gheorghe Rakoczi al II-lea intenţionase să ocupe şi tronul Poloniei, Înalta Poartă a hotărât mazilirea sa, împreună cu domnitorii Gheorghe Ştefan al Moldovei şi Constantin Şerban al Ţării Româneşti. Marea expediţie otomană de pedepsire a început, în primele zile ale lunii august 1658, din două direcţii, însă a eşuat.Din cea de a doua coloană de atac, au făcut parte şi oştile noilor domnitori, Mihnea III Radu al Ţării Româneşti şi Gheorghe Ghica al Moldovei.Cu această ocazie Miron Costin devine primul cărturar român care descrie în cronica sa Oradiia.

27 august 1660: După un asediu greu, ce a durat 46 de zile, cu un raport de forţe de 45.000 turci contra 850 de apărători, datorită unei trădări, otomanii reuşesc să cucerească Cetatea Oradea şi să instaleze aici sediul unui paşalâc, ce va fiinţa vreme de 32 de ani.

Mai 1664: Comitele Ladislau Rakoczi a atacat cetatea orădeană prin surprindere, în zi de târg, cu 200 de oşteni deghizaţi în ţărani, însă încercarea a eşuat în momentul când Rakoczi a fost împuşcat de pe zidurile cetăţii.

Iulie 1691-28 mai 1692: Imperialii încercuiesc Cetatea Oradea şi începe un lung asediu, finalizat prin capitularea garnizoanei otomane în faţa generalului Donath Heissler.

1692-1695: Cetatea este refăcută după planurile inginerului militar baronul Ernst von Borgsdorf, o sursă de finanţare fiind şi vistieria Vaticanului, cu 60.00 de florini.

1693 toamna: O grupare tătărească auxiliară trupelor otomane comandate de marele vizir Bozuklu Mustafa a încercat, fără succes, să surprindă garnizoana din cetatea orădeană printr-un raid fulgerător.

1703-1710:- Cetatea Oradea a fost asediată fără succes de către curuţi în timpul conflictului dintre răsculaţii conduşi de Francisc Rakoczi al II-lea şi habsburgi.

Secolul XVIII :- Cu toate că Cetatea Oradea era doar o garnizoană militară, imperialii vor continua să-i acorde o atenţie deosebită şi să întreprindă mari campanii de reparaţii şi reamenajări în anii 1725, 1754-1755 şi 1775-1777; prin ultima se definitivează ansamblul arhitectonic ce poate fi vizitat în zilele noastre.

1793-1813 :- Războaiele napoleoniene, au atins indirect şi Cetatea Oradea, în noiembrie 1793 fiind semnalată prezenţa în cetate a 450 de prizonieri francezi.La
9 noiembrie 1813 în cetate se mai aflau 300 de prizonieri francezi, în mare parte bolnavi.

1836:- Marele incendiu care devastează Oradea atinge şi cetatea, care arde în mare parte.

Anii 1848-1849:- În timpul evenimentelor revoluţionare garnizoana imperială din cetate, comandată de generalul Glasser s-a alăturat revoluţionarilor.La 31 decembrie 1848, Dieta a hotărât transformarea cetăţii într-o importantă bază militară a revoluţionarilor, datorită poziţiei sale geografice şi strategice favorabile.

16 mai 1857:- Împăratul Francisc Iosif I anulează definitiv, prin decret, caracterul militar al cetăţii.Cetatea va continua însă să fie utilizată ca obiectiv militar auxiliar şi va beneficia de reparaţii între anii 1883-1887.
Perioada interbelică:- Cetatea a fost sediul unei şcoli de jandarmi.

1947-1952:- În cetatea orădeană a funcţionat un lagăr de tranzit în aripa de nord a castelului princiar.

1945-1989:- Cetatea a fost în mare parte tot obiectiv militar, utilizat atât de Ministerul de Interne cât şi de Ministerul Apărării Naţionale.După 1975 vor intra însă în cetate şi o serie de depozite en-gros, fapt ce va însemna debutul unui grav proces de degradare a cetăţii.Acesta continuă, din păcate, şi în prezent pentru stoparea sa şi restaurarea cetăţii orădene fiind necesare fonduri substanţiale, posibile doar printr-un proiect internaţional.