Harta Oradea
Catalog Firme Atractii Turistice Cazare - Hoteluri, Moteluri, Pensiuni, etc... Divertisment Administratie Cultura Culte Educatie Sanatate
Utilizator:

Parola :




Min : -6 ºC
Max : -2 ºC

Atractii Turistice > Fenomene carstice chei > Cetatile ponorului

Cetatile Ponorului
- , Jud. Bihor
Str.
Tel:
Fax:
Website:


 GALERIE FOTO
 
Cetăţile Ponorului este unul dintre cele mai mari complexe carstice din Romania, aflat în Muntii Apuseni, zona Padis.
Descriere

Prima consemnare a locului apare în 1886, făcută de către Nagy Sandor, iar explorarea completă s-a reuşit în 1977 de către cercul alpinist „Speodava”, din oraşul Stei. Denumirea de \"Cetăţile Ponorului\" vine de la un ansamblul de trei grupuri calcaroase imense, numite şi doline. Dintre acestea cel central (100 m înălţime) este porţiunea de închidere a Văii Cetăţilor.
Cetăţile Ponorului, un bazin închis, reprezintă un areal din care lipseşte apa de suprafaţă, delimitat de vârfuri muntoase cuprinse între 1642 m (Măgura Vânătă) şi 1100 m (creasta de nord-vest a Vârfului Galbena). Regiunea e înconjurată de râurile Someşul Cald, Arieş şi Crişul Pietros, apa fiind drenată în întregime pe sub pământ în valea Galbenei şi în valea Boghii. Bazinul Cetăţile Ponorului constă din 8 bazinete care comunică doar subteran. Zona este bogată în formaţiuni carstice, peşteri (Gheţarul Focul Viu ş.a.), chei, doline etc.

Complexul carstic Cetăţile Ponorului

Cetăţile Ponorului reprezintă fără îndoiala cel mai grandios fenomen carstic al României, cunoscut şi apreciat în întreaga lume.

Cetăţile Ponorului sunt constituite din trei circuri mari de stâncă, aflate într-o imensă depresiune împădurită, adâncă de 300 m, partea ei superioară având un diametru de peste 1 km. Culmile înconjurătoare care închid circular depresiunea sunt tăiate doar într-un singur loc de canionul Văii Cetăţilor.
Poteca de acces porneşte de la drumul forestier şi coboară treptat prin pădure, pe un teren accidentat, paralel cu Valea Cetăţilor până în Dolina I.
Peretele lateral de vest, înalt de peste 150 m este perforat de un portal ce depăşeşte 70 m înălţime la baza căruia se pierde Valea Cetăţilor.

Imensul portal al Cetăţilor Ponorului, sugerează o ogivă gotică devenită un fel de simbol al carstului Munţilor Apuseni. Molizii aninati în pereţi sunt singurul termen de comparaţie pentru uriaşa dimensiune a portalului şi a peretelui în care este săpat. În partea stângă se zăreşte partea superioară a unui perete şi mai înalt ce străjuieşte Dolina III, cu cele două balcoane de bârne aninate deasupra prăpastiei.

În partea dreapta a portalului, o limba de grohotiş urcă pe sub o arcadă în Dolina II. Aceasta este de fapt un aven circular de 200 m înălţime, având la bază două ferestre: porţiunea de acces dinspre Dolina I pe sub Portal şi o fereastră spre tunelul subteran al Peşterii Cetăţile Ponorului.

Tot sub Portal, în partea stângă, un tunel inundat aduce la lumină pentru puţin timp apa ce provine din Lumea Pierdută şi care se pierde la mai puţin de 1 km mai sus în Peştera Căput.

În Dolina III se poate pătrunde din Dolina I, urcând pe scările metalice din stânga Portalului şi depăşind pragul ce separă cele doua circuri. Dolina III are formă de triunghi cu latura de 300 m, având în mijloc un portal spre care coboară imense limbi de grohotiş. În partea sa vestică, deasupra galeriei de acces spre sectorul subteran, se înalţă un perete perfect vertical de peste 200 m, cu mici brâne inundate de vegetaţie, în partea sa superioară fiind amenajate două balcoane din lemn. În partea sudică, poteca turistică urcă costiş pe panta abruptă a unui vâlcel spălat de torenţi, spre balcoane.

Balcoanele, în număr de patru, două deasupra Dolinei III şi două deasupra Dolinei II, permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetăţilor Ponorului.